Bocet - Nichita Stanescu

Nu mai daşi pe la icoane,
d-aia te-ai pierdut, Ioane...
Singur ţi-ai făcut dreptate
cu cuţitul pe la spate,
de-ai belit la drumul mare,
cum trecea, pe fieşcare...
Nu-ţi şterseseşi din făptură
caşul încă de la gură
Hămeşit cum fuşi de foame
te-ai crezut haiduc, Ioane.
Curvele de tot ce sunt
te-au fost legănat în cânt;
Tot te-au încălzit cu dor
şi dulceaţa vorbelor...
Şi te-ai potrivit la şoaptă,
minte crudă şi necoaptă,
calea-n codru de-o luaşi
plin de visuri şi de caşi
Dară iarna n-o ştiui,
nici ce-abate vântul şui...
...Treişpe lupi te-au încolţit,
foamea de şi-au izbăvit
şi te-au încălzit cu dinţii
carnea ta şi ochii minţii,
de te duci cu paşi desculţi
legănat în treişpe burţi.

Romanţă Fără Muzică (Ca Să-ajung Până La Tine) - Ion Minulescu -

Ca sa-ajung la tine, i-am zis calului:
- Grabeste…
Pune-ti aripi ca în basme
Si te-nalta pâna-n nori…
Tot mai sus, 
Tot mai departe -
Ca siragul de cocori
Ce pluteste colo-n zare!…
Haide, calule, grabeste!…

Ca sa-ajung pâna la tine, i-am zis vântului:
- Da-mi mâna
Si târaste-ma cu tine pâna unde poti patrunde -
Pâna-n zarea-nsângerata unde soarele s-ascunde…
Ca s-ajung cât mai degraba,
Haide, vântule, da-mi mâna!…

Ca sa-ajung pâna la tine, i-am zis mortii:
- Mergi-nainte
Si coseste-mi fara mila tot ce-i viu
Si-mi tine calea…
Netezeste-mi muntii-n zare
Si-umple-mi de cadavre valea
Dintre ea si mine -
Haide!… Haide, moarte, mergi-nainte!…

Ca sa-ajung pâna la tine,
Pentru tine-au obosit
Calul,
Vântul,
Moartea -
Toate mi-au facut pe voie ;
Dar…
Dintre cutele perdelei, ochii-ti verzi nu-mi mai rasar,
Strunele chitarei-s rupte
Si… romanta s-a sfârsit!

Fabula Psihanalitica - Aurel Baranga 

Se plângea o caprioara
Unui vânator:
"- Am avut un cosmar
Înfricosator".
"- Bunaoara, 
Ce ti s-a aratat în vis?"
"- C-am ajuns o cârpa de parbris".

Înduiosat,
Ca o fecioara,
Vânatorul a ascultat-o,
Ca sa confirme o

MORALĂ pesimista,

De extractie freudista:
Viseaza fiecare
Ce-l ameninta mai tare!

Doamne-fereste - Mircea Dinescu

Istoria parca ne duce-n burta

si parca a uitat sa ne mai
nasca, 
preafericitii cu privirea scurta
sorb borsul dogmei ce le ploua-n
basca, 
facind spre lucruri zilnic reverente
caci cine stie ce
episcop doarme
în polonic, în cosul pentru zdrente,
în tevile acestor
triste arme
unde Nebunul isi cloceste crima
si ne omoara fiindca ne
iubeste,
când ne e foame deseneaza peste,
când vine frigul aresteaza
clima,
opriti Istoria-cobor la prima
opriti la statia Doamne-Ferest

Nichita Stanescu - N-ai Să Vii

N-ai sa vii si n-ai sa morti
N-ai sa sapte între sorti
N-ai sa iarna, primavara
N-ai sa doamna, domnisoara.

Pe fundalul cel albastru
din al ochiului meu vast
meteor ai fost si astru
si încest ai fost, prea cast.

Uite-asa ramânem orbi
surzi si ciungi de un cuvânt.
Soarbe-ma de poti sa sorbi
“S” e rece azi din sunt.

Lucian Avramescu ---- Statuile poetilor

Samburele unui cuvant, dupa ce a fost molfait, glojgait

Zboara bine inteles si foarte bine inteles dintr-o guraSi apoi alta gura il prinde din zbor

Si asa umed, este supt rand pe rand ca o bomboana 

Cu gust arhicunoscutSamburele cuvantului

Zilnic din gura in gura zboara

Fara sa se odihneasca o clipa

Fara sa aiba ragazul minimei regenerari

Asa ca devine cu timpul 

Mai rotund si mai imbatranit

Si mai fara gust

Si mai la fel cu toate cuvintele

Poetul doar el prinde altfel cuvantul

In maini mai intai, in pleope si in nari mai intai

In spatele mainilor si in spatele narilor

Si chiar in spatele gandului

Il mistuie pe toate fetele

Pentru ca la urma de tot sa il sparga

Pana in miezul dulce

Sau amar, sau amarui, sau caprui, 

Sau verde mirositor, sau rosu-opal ca artezienele sangelui

Sau in toate felurile si in nici un fel

Asa se face ca mai departe

Si-n apropierea departelui nu mai pleaca samburele cuvantului

Ci gustul lui dinlauntru

Amar, amarui sau caprui

Sau gustul daca nu iese tot la lumina gustului

Rotundul de sambure pleaca turtit-fie cubiic, fie zimtat, fie cu cratere

Asa incatCei care il prind il scuipa repede

Scuturandu-se ca de-o pacaleala

Nemairecunoscandu-l

Dupa gustul fara de gust si dupa obisnuinta

Si-i injura - iata de ce - pe poet

iDe mama si de tata si de anafuraSi de toata ticalosia

Si-i injura pana cand inima lor

Se deschide deodata ca la o briza

Si briza de priomavara nu-i alta decat

Mireasma noua a cuvantului

Si briza nu-i alta decat

Mireasma nestiuta a cuvantului...

Si uite asa cres statuile poetilor.